COPILĂRIA UNUI BOB DE HUMĂ

Nicola Conte

2011-07-01T10:54:00.000+03:00

Urare de mărțișor

2011-03-05T20:22:00.000+02:00

Stau pitite-n mărțișor gânduri bune și-o urare: primăvara care vine din belșug să vă presare în priviri și peste suflet mii de stropi poznași de soare!

Martie

2011-03-04T13:48:00.000+02:00

A venit luna Martie!!!!

Nu va uitaţi pe geam, nici la cojoacele agăţate în cuiere sau la ghetele, cizmele, bocancii din picioare, nici la fesurile, căciulile, broboadele de pe capetele trecătorilor....închideţi doar ochii, ciuliţi-vă urechile şi auziţi...auziţi cum se apropie primăvara!!!
Vine, chiar vine călare pe un fir de vănt sudic prins zdravăn în hăţurile unui marţişor! Goneşte spre noi, doar că mai are puţin de furcă cu Babele hâtre, specialiste în farmece de dor de ducă, de teleleu Tănase, de umblat creanga, de tăiat frunze la câini...

Flori tuturor!

Propuneri de felicitări pentru viitoare mămici...care au asteptat indelung maternitatea

2010-11-18T13:56:00.007+02:00

Lungă a mai fost gâlceava îngerilor dornici să prindă rod în pântecul tău, până când cel mai destoinic dintre ei a câştigat bătălia şi ţi s-a cuibărit tăcut şi răbdător în trup ca să prinsă chip de om şi să-ţi mângâie sufletul răscolit de dorul maternităţii. Bucură-te de această binecuvântare şi fie ca Dumnezeu să vă zâmbească ani mulţi, ani buni şi roditori de alţi prunci sănătoşi şi frumoşi.

Propuneri de felicitari pentru viitoare mămici (1)

2010-11-18T13:51:00.004+02:00

Dumnezeu ţi-a surâs şi ţi-a trimis grăuntele de viaţă mult dorit pe care îl plămădeşti cu migală din sângele, carnea şi visurile tale cele mai curate, pentru ca din el să iasă om straşnic şi fălos. Să te bucuri de puiul de om ani mulţi, bogaţi, senini, răsfăţaţi de îngeri şi mângâiaţi de Dumnezeu.

Scrisori catre copilul meu. Semnele unei deveniri

2010-06-25T15:30:00.016+03:00

Dragul meu,

Zilele astea trec pe nesimtite sau, fara nicio ofensa la adresa expresivitatii acestui text, ca niste nesimtite, nici eu nu mai stiu cum sa le privesc. Sunt cam suparata pe mine ca am abandonat pentru o vreme laudabila pornire de a-ti impartasi gandurile, care uneori imi dau tarcoale ca niste hiene care adulmeca prada leilor, dar care nu indraznesc inca sa apuce hoteste din victima si sa smulga la intamplare ba o bucata de carne, ba una de blana imbacsita si tavalita in praful locului de jertfa, alteori ma invadeaza, pur si simplu, ca un roi de viespi asmutit de curentii ambigui si imprevizibili ai cotidianului. Reactiile mele la aceste sfortari ale gandurilor de a prinde corp in cuvinte sunt, de multe ori, adormite si incurajate, de nu stiu ce putere extraterestra, sa ramana pentru multa vreme intr-o stare letargica.
Nu vreau sa te zapacesc cu frazele mele interminabile care, cu siguranta, te vor plictisi oricat vei fi tu inclinat spre filosofie sau spre meditatie, spre frumos sau spre emotie, mai ales ca intuiesc de pe acum ca in spatele ochisorilor tai negri se ascunde mintea unui redutabil si de neclintit viitor inginer pentru care duduitul motoarelor va fi slagarul incontestabil al tuturor timpurilor.
Ma uit in jur si chiar in urma cu vreo trei sau patru generatii si nu gasesc originea acestei seminte care sta sa incolteasca in tine. Eu cred ca si in pantecele meu te jucai cu masini si iti faceai deja planuri si schite pentru cine stie ce ciudatenie mecanica sau digitala a viitorului pe care sa o stapanesti si sa o metamorfozezi dupa bunul plac. Cu siguranta pasinunea asta teribila de acum nu vine pe cale genetica, ea vine dintr-un alt spatiu mai mult sau mai putin metafizic.
Trebuie sa recunosc ca domeniul acesta, sa-i zicem ingineresc, nu mi-e deloc cunoscut si, ca orice lucru pe care nu-l cunosc, nici nu stiu ce apreciere sa fac asupra lui. As prefera, cu siguranta, sa fii un om mai tehnic, mai pragmatic si mai eficient decat au fost toti barbatii ale caror gene le porti acum in trupul tau. Unii au fost prea visatori, altii prea habotnici, trudind pana la batranete, unii cu simt de aventura exacerbat, altii prea molcomi si speriati de consecinte.
Ma gandesc ca poate Jupiter retrograd din casa ascendentului tau poate sa imi dea un raspuns, desi inca nu am reusit sa dezleg cifrul astrologic pentru care tot imi promit ca voi acorda timp si ca ma voi initia constiintioasa in descifrarea hieroglifelor atat de relative totusi din astrograme, dar atat de ademenitoare pentru mintea mea atrasa de mistere in sensul potentarii si nu al dezvaluirii lor.
Sunt mama ta, fireste, si inca dinainte de a te naste, imi doream sa aduc pe lume un om mult mai bun si mai pregatit pentru viata decat am fost eu sau taica-tau. Cautam in orice informatie un sprijin pentru aceste dorinte pe care intotdeauna am intentionat sa le transform in convingeri. Ajunsesem aproape sa preschimb in axiome lectiile vechi si prafuite de biologie care spuneau ca "puiul" este intotdeauna o varianta superioara din punct de vedere genetic a parintilor sai. Da, imi doresc sa fii mult mai bun decat noi si decat toti barbatii pe care ii porti in sange, chiar daca asta ar insemna sa mergi in directii cu care eu sau taica-tau nu am fi de acord. Incerc sa ma educ pana in ziua cand vei hotari sa iei singur primele initiative si sa mergi in directia visata de tine si sa nu iti impun drumul pe care mi l-as dori eu pentru tine. Ia te rog in calcul faptul ca ma straduiesc. Si mai fac un exercitiu cu mine, acela de a accepta orice alegere vei face in viata atata timp cat vei fi multumit si fericit cu ceea ce vei deveni.
Incearca sa intelegi ca muncesc cu mine sa ating acest nivel de intelepciune, dar, daca nu voi reusi pe de-a-ntregul, nu ma judeca prea aspru si intoarce-te la aceste randuri. Crede-ma ca binele tau va fi pentru totdeauna si binele meu.

Iti sarut ochii in care s-a topit noaptea cu luna noua!
Mama

Scrisoare către copilul meu. Despre moarte.

2009-12-18T15:09:00.007+02:00

Dragul meu,

Ascultam, acum ceva vreme, un interviu al unei actriţe minunate care, la întrebarea: ce dă mama copilului atunci când se naşte, ea a răspuns simplu şi fără ezitare: moartea!
La o asemenea întrebare aproape toată lumea şi-a format un automatism în a răspunde, evident, viaţa.
De aceea, în acea zi, la auzul acestui răspuns, m-am trezit brusc deconectată de la valul stereotipiilor pe care le folosesc şi eu frecvent, ca mai toţi cei care se complac în a-şi însuşi modele facile, redundante şi uşor de digerat intelectual.

Da, cred că, în egoismul meu şi în îndărjirea mea de a te avea, a trebuit să plătesc preţul cel mai aprig pe care îl poate oferi o mamă: să te nasc pentru ca într-o zi să nu mai fi. Şi cred că toate mamele care ajung să înţeleagă acest lucru speră ca ele să nu mai apuce acea zi.

Copilul meu drag, eu cred, totuşi, că moartea nu e una, aceea a sfârşitului fără întoarcere şi că se poate muri nu o dată, ci de fiecare dată când uiţi să trăieşti, când nu eşti destul de înţelept ca să-ţi trăieşti viaţa şi să nu te laşi trăit de ea, când închizi orice cărare care duce spre sufletul tău, când nu mai crezi în nimic, când nu mai speri...
Aşa că te rog, învaţă să mori o singură dată şi să trăieşti în fiecare zi cu poftă oarbă de a iubi, de a respecta, de a mângâia, de a asculta, de a dărui, de a râde, de a lupta drept, de a ajuta.

Trăieşte, puiul meu, aşa cum trăiesc eu fiecare zi de când tu ai venit pe lume şi m-ai salvat de la moartea aceea perpetuă alimentată zilnic de ignoranţa, plictiseală, lene, comoditate, ură, grijă, zgârcenie sau invidie.
Merg zilnic printre oameni morţi de mult prea multă vreme, atât de multă încât nici ei nu mai ştiu dacă au trăit vreodată cu adevărat. Câteodată mă întreb dacă nu cumva moartea aceasta nu a devenit o boală şi nu una oarecare, ci una contagioasă care pătrunde lent, adânc şi ireversibil în oase, în viscere, în fiecare por al pielii coborând colţurile buzelor, înconvoind spinările apăsate de tare mai noi sau mai vechi, despicând limbile clevetitoare şi inundând ochii de întuneric şi răutate.

Copilul meu, nu aş fi vrut vreodată să îţi vorbesc despre acest lucru, dar, cum spuneam şi înainte, aşa cum ţi-am dat viaţa, te-am legat iremediabil şi de moarte. Dar nu-ţi fie frică! Gândeşte-te la ea ca la ultimul act al unei vieţi pe care trebuie să o trăieşti din plin, să-i guşti cele mai fine esenţe din care să nu lipsească niciodată omenia, iubirea şi credinţa, să îi dai sens prin tot ce vei face şi vei gândi indiferent ca vei ajunge în vârful piramidei sau vei rămâne la baza ei. Tot ce va conta va fi să-ţi descoperi ROSTUL astfel încât Marele Final să nu te surprindă irosit.
Aşa că puiul meu mergi înainte! Viaţa acesta e doar o trecere, o punte, o lecţie pe care nu trebuie să o pierzi pentru că pentru aşa ceva nu s-au inventat şi nu se vor inventa, cred, niciodată sesiuni de restanţe sau de măriri de note.

Numai bine, Rostul meu!
Te pupă mami.

Scrisori catre copilul meu

2009-02-17T15:44:00.002+02:00

Scrisoare către copilul meu (1)
17.02.2009

Scumpul meu,

M-am trezit dimineaţă puţin mai târziu ca de obicei, deşi e o nouă zi de muncă pe care nu o pot rata....ştiu că tu nu înţelegi încă de ce, nici nu ştiu cum aş putea să îţi explic mai bine această hotărâre de a mă încadra fără să cârcotesc rutinei zilnice care ne ţine despărţiţi o zi întregă. E o datorie pe care, pur şi simplu, trebuie să o duc la bun sfârşit, înfruntând puhoaiele de lume înghesuită în tramvai, minutele care trec foarte încet până apare metroul care mă poate salva sau nu de boala punctualităţii, vinovăţia care se prinde de mine ca o lipitoare că te-am lăsat iarăşi în fugă la creşă uitând să te sărut, punându-mi masca de mamă fermă şi de neclintit în faţa lacrimilor tale de neputinţă... Până şi eu mă întreb de ce, şi nu reuşesc să îmi răspund.
M-am trezit, deci, cu privirea proiectată drept spre peretele din faţa patului unde lumina furişată de afară în camera mea îşi strecoară degetele de auroră pe rafturile mobilei, pe ursuleţul galben trimis de biu Doru, pe maşinuţa de curse pe care am cocoţat-o pe ultimul raft ca drept răsplată a stăruinţei tale de a o transforma în fier vechi, pardon, plastic vechi........astfel încât, printre umbrele tot mai mici şi mai timide ale dimineţii mi-a apărut, într-un colţ, chipul tău.
Dar ca un nor de vară care se contorsionează în mii de forme bizare, mereu altele în ochii celor care stau să le descifreze, umbra şi lumina şi-au descleştat îmbraţişarea, iar chipul tău a devenit mai întâi o pălărie, apoi o ciupercă, o coadă de rândunică, o aripioară de peşte, un glob pufos de sămânţă zburătoare care a intrat pe fereastra deschisă de tata şi pe care l-am prins, l-am scuipat de trei ori şi l-am bagat în sân: „ să fie Horia sănătos!”

Mi-e dor de tine, puiule!
Mami

Scrisoare către copilul meu (2)
18.02.2009

Bună dimineaţa, copilul meu!

Am ajuns la timp astăzi în birou, grăbită să imi continuu treaba lăsată de ieri neterminată, puţin îmbufnată după ce în tramvai am stat tot drumul cu ghiozdanul unui nene înfipt în spate şi după ce m-am împiedicat de vreo două ori de poalele paltonului meu încercând să urc scările de la metrou.
Am intrat val vârtej în cladire să prind mai repede liftul care nu ajunge decât până la etajul 6, deşi eu lucrez la următorul. Liftul nu vrea să ajungă şi la parter. Cineva tot se fâţâie ba la 3, ba la 2, apoi la 4 şi iarăşi la 2. Mă gândesc să urc pe jos, chiar dacă pe lângă poşeta mea plină cu de toate până la refuz mai am o sacoşă cu documente, ceva de mâncare, umbrela, mănuşile, „cartea mea de metrou”......imagine foarte balcanică, ştiu.................., dar când să pun piciorul pe prima treaptă unul din cei care aşteaptă alături de mine strigă : ”Vine liftul!”Ma întorc să nu pierd şansa asta, mă uit la beculeţul roşu care indică etajul la care se află venerabilul lift şi văd cum etajul 2 se transformă, în sfârşit, în etajul 1, etajul 1 în M(ezzanin), mai jos însă nu vrea şi pace, preferă să urce iar la 3, apoi la 5.................Gata, zic! Ça suffit! (mă ştii că folosesc frecvent expresii franţuzeşti, fără să fie moft, doar deformare de fostă profesoară!)
Pun poşeta bine pe umăr, fixez cu grijă sacoşa în mâna dreaptă pentru ca stânga să mi-o folosesc la ridicarea poalelor paltonului şi să evit astfel vreun accident stupid până la etajul 6, care de fapt nu e 6, e 7, că doar cladirea are şi mezzanin!
Urc, urc, urc.....gâfâi, gâfâi, gâfâi..........ajung la etajul 6 odată cu liftul din care coboară una din colegele mele care tocmai a venit la serviciu şi care mă întreabă: „Ai urcat pe jos? Vai de tine, sărăcuţa!” Auzi, eu sărăcuţă!? Desenez un zâmbet mare pe faţă, aproape un rânjet, şi zic plină de mine:”A fost o nimica toată, ce ne trebuie fitness la sală când avem aici scări pe gratis pentru toată lumea!” Nu o impresionează replica mea, până la urmă eu sunt cea transpirată şi obosită...deja! Dar nici eu nu-mi şterg rânjetul de pe faţă până nu dispar din câmpul ei vizual. Trebuie să arăt că sunt deasupra situaţiei... şi punct!
Colegii mei de birou nu au ajuns încă, aşa că toate uşile de acces spre acesta sunt închise. Înfierbântată toată şi încărcată ca un pom de Crăciun ceva mai amărât cotrobăi în poşeta mea după chei. La prima încercare nu imi iese. De uitat nu le-am uitat acasă pentru că am închis uşa cu ele. Ridic poşeta într-o mână şi o scutur ca să îmi dau seama în ce colţ se aud zăngănind. Se aud. Cotrobăi din nou, dau de ele, dar se încâlcesc în firul de la încărcătorul telefonului. În cele din urmă le scot, uşor iritată de întârzierea asta pe care imi propun să o evit de acum încolo făcând puţină ordine, deşi îmi vine dintr-o dată în minte o întrebare al cărei răspuns a devenit aproape o axiomă:”Ce nu găseşti niciodată în geanta unei femei? Ordine!!!”
Deschid şi intru. În birou, aer proaspăt! D-na Maria n-a uitat aseară, înainte de a pleca şi ea, să lase geamul întredeschis. Asta mă mai linişteşte! Las tot ce atârnă pe umărul şi din mâinile mele pe scaunul rezervat invitaţilor. Mă dezbrac de palton şi încerc să îmi fac vânt să mă răcoresc. Încă sunt iritată. Deschid calculatorul care abia, abia se încarcă. Într-un târziu apare ecranul albastru după care fereastra pentru utilizator şi parolă. Calculatorului nu-i este suficient să introduc aceste două chestiuni pe care mi le cere, de fapt, în fiecare zi, tocmai azi s-a trezit că vrea să îi schimb parola! Asta înseamnă să mai întârzii jumătate de minut. Am atîtea parole pe care le folosesc încât una în plus ar fi deja prea mult. Le încerc pe cele mai vechi, dar mi le refuză, ori tastez eu greşit pentru că nu mai am răbdare, ori trebuie să încerc una nouă. Hai să încerc una nouă. Care să fie? Cred că asta e bună. Tastez noua parolă, tastez confirmarea ei şi............în sfârşit o acceptă calculatorul meu capricios care se deschide, iar secunda acesta şterge toată nebunia acestei dimineţi, căci chipul tău înfloreşte pe fundalul albastru al desktop-ului care îmi trezeşte în ureche glăsciorul tău vioi: „Bună ’neaţa, mami! Besec!” „Bună dimineaţa, pui scump! Şi eu te iubesc...mult, mult de tot!”
Uite cum ziua mea a căpătat dintr-o dată un rost, cum a răsărit soarele, chiar dacă afară e mohorât, cum toată oboseala s-a evaporat, cum nervii mei s-au făcut mici şi docili ca nişte căţeluşi apostrofaţi de stapân, cum sângele s-a potolit să îmi mai forţeze arterele şi cum faţa mea posomorâtă s-a luminat.
Mulţumesc, Horia! Tu eşti parola către zâmbetele mele adevărate, către lacrimile mele de bucurie, către convingerea că lumea aceasta nu este chiar arât de urâtă, de cenuşie, de deprimantă, de superficială şi materialistă, că am puterea a 1000 de uriaşi să înfrunt problemele şi să destram grijile, că am forţa a 1000 de taifunuri să combat răutăţile şi nedrapta judecată a celor care ne pun piedici, că Dumnezeu îmi va strecura exact când trebuie fărâma de înţelepciune cu care să-ţi plamădesc sufletul şi mintea, pregătindu-te pentru viaţă ... şi nu numai pentru ea!

Te pupă mama!

La cireş (după Ion Creangă)- culeasă

2008-04-22T15:52:00.000+03:00

Rar cireş în tot satul

Ca la tuşa Măriuca
De mă prinde, însă, hârca
Cu bătaia mă omoară.
Ah! îmi lasă gura apă!

Trebuie să fur şi pace!
Intru-ntâi la dânsa-n casă:
Vreau să văd ce treabă face.
" - Tuşă, văr Ion e-acasă,
El nu merge la scăldat?"
" - Nuu, sumane să-şi aducă -
De-astă noapte a plecat
Tocmai la Condreni, departe,
La o piuă sub Cetate!"
" - Rău îmi pare, mătuşică,
S-auzim de sănătate!"
Mă prefac că merg la scaldă,
Dar în gând îmi socotesc
Că mai bine ca acuma
Nu puteam să nimeresc.
Şi, ca un băiat de treabă,
Eu fac stânga împrejur,
Sar un gard, m-apuc de creangă
Şi cireşe-ncep să fur.
Tocmai când zoream, cu frică,
Sânul să mi-l umplu bine,
Hop! deodată, mânioasă,
Cu o jordie la mine:
" - Cum, aicea ţi-e scăldatul!
Dă-te jos, împieliţate,
Să-ţi arate Măriuca
După faptă şi dreptate!"
Ce să te cobori, bădie,
Că e foc şi pară jos!
Unde dă dracul de babă
Piere carnea de pe os!
Când încearcă să se suie
Pe tulpină, mânioasă,
Din cireş eu zdup! deodată
Sar în cânepa frumoasă.
Baba fuge după mine,
Eu fug iute, iepureşte,
Şi deodată cade baba
Şi-ntre fire se-ncâlceşte
Suduind şi sugrumând.
Eu credeam că-n ziua-aceea
Doar atât mi-a fost năpasta,
Dar seara, când aude tata
Trebuşoara asta,
Mi-a tras, vere, o bătaie
De-o voi ţine minte
Până şi-ntre patru lemne!

Gândăcel cosmopolit

2008-04-21T14:27:00.000+03:00

Sub o floare scuturată
De un vânt cam necioplit
Un gândac cosmopolit,
Îşi turteşte fruntea-n mână
Că-i plecat de-o săptămână
Din căsuţa lui dotată
Cu pereţi de ciocolată
Şi mănâncă pe-apucate
Numai frunze degerate,
Iar la două zile-o dată
Poate-o supă strecurată.

A plecat să vadă lumea
Pe care, de când se ştie,
Doar pictată pe hârtie
De bomboane franţuzeşti,
Poloneze ori nemţeşti,
Reuşi s-o vadă bine,
Căci crescu printre praline,
Acadele, trufe fine...
Dar ieşit în societate
Se trezi printre surate
Nu foarte impresionate
De discursul elevat,
Dulce şi prea rafinat
Al naivului gândac!

Dorinţe

2008-04-03T13:23:00.012+03:00

- Mami, nu ştiu de ce, dar tare mi-aş dori
Să nu mai fiu copil în fiecare zi!
Aş vrea să fiu porumbel sau poate cometă
Un leu paraleu sau pilot pe-o rachetă!

- Puiul meu drag, negreşit tu poţi deveni
Orice sufletul tău îşi poate dori:
Închide un ochi, iar mânuţa ta dreaptă
Aripioară de fluture o sa ajungă îndată!

Pe celălalt de-l închizi, vei putea vedea
Crescând trup de vultur din inima ta.
Şi când într-un leagăn spre nori vei porni
Chiar şi-un fulg de zăpadă tu vei putea fi!

Dar mama te roagă să nu te pripeşti
Şi să te bucuri zilnic de ceea ce eşti!
O viaţă întregă-n faţă ai să devii
Ce nimeni niciodată n-a îndrăznit a fi!
Copilăria, însă, se duce fără veste
Şi tot ce mai rămâne e-o straşnică poveste!

Invitaţia la întâlnirea de 10 ani de la absolvirea liceului (3 mai 2008, Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu", Galaţi))

2008-03-18T00:21:00.000+02:00

Răvaşul “GENERAŢIEI DE AUR”

Se-ascunde-n evantai de porumbel:

O veste minunată poartă-n el

Despre DECENIUL care se-mplineşte

De când, năvalnic, am pornit în viaţă

Şi-am învăţat să trecem voiniceşte
Peste-ncercări ţesute-n fir de ceaţă!

De-aceea ne dorim să fiţi aproape

La întâlnirea de pe 3 FLORAR

Când catalogul se deschide iar

Şi când ne-aţi face cel mai frumos dar

Venind să retrăim ce-a fost odată!

Poezii din Bucuresti (martie 2008)

2008-03-14T16:37:00.000+02:00

DIALOG (Cu cine semăn eu?)

- Cu cine semăn eu?
- Cu cine semeni tu?... Ce bună întrebare!
Când erai o scânteie în soare
Credeam că semeni cu verbul "a fi"
Pe care-l învaţă nişte copii:
Sunt... eşti... este...
Suntem... sunteţi... sunt!

- Dar după ce am venit pe pământ?
- Lucrurile s-au schimbat niţel...
Ţi-ai luat chip de muşeţel
Pe care, în zborul lui poznaş,
Mi l-a lăsat, pe-un colţ de vânt,
Un pui de lebădă golaş!

- Şi când m-am preschimbat în om?
- Într-o noapte când luna plină
Mi-a scuturat, cu grijă, în somn,
Un ciur mult prea plin cu făină,
Din care-am plămădit aluat
Şi ziua şi noaptea, la rând,
Până ce m-am trezit că un gând
Mi-a căzut în boţul curat
Unde a-nceput să se zbată
Ca inima mândră şi neînfricată
A unui băiat!

Poezii din Bucuresti (februarie 2008)

2008-02-10T19:19:00.000+02:00

COPILĂRIE ( Darul)

"- În palma ta creşte o floare...
N-o vezi?...
Atunci să-i dăm culoare:

Să fie precum vinul copt
Din bobul ce se umflă-n soare

Sau precum praful dintr-un strop
Ce se visează val de mare?

Să fie precum cerul când
Se înveleşte cu el luna

Sau precum ochiul unui gând
În care s-a pornit furtuna?"

Copilul pumnul işi desface
Şi îl întinde în găoace:
" - Mamă, nu pot să înţeleg
Despre ce floare tata-ntreabă.
Eu am fost numai să culeg
Doar pentru tine-un bob de ambră!"

UNDE E STRĂBUNICU'?

-Mami, mi-ai spus într-o după-masă
că bătrânul din fotografie care purta pălărie
a plecat de acasă într-o nemaivăzută călătorie.
Unde a plecat? De ce? Şi cât a stat?
Nu i s-a făcut dor de ai lui, de prieteni, de sat?

-Copile drag, aş putea să îţi povestesc de zor
cum că străbunicul tău a fost explorator
sau că privea mereu prin ochean
căutând comori prăpădite într-un ocean
sau c-a luptat cu o hoardă turbată
vrând să salveze o fată sărmană şi-abandonată.

Dar nu-ţi voi spune asta acum.
Îţi voi spune doar că a luat-o pe un drum
presărat cu o mie de vise
unde nu se-ndeplinesc numai dorinţele aprinse;

pe un drum pavat cu păsări călătoare
unde cresc copaci mov, albaştri sau de orice altă culoare,
unde fiecare boboc de bujor strânge în el un sâmbure care
în ţara aceea nume nu are!
Numai la noi când vine în zbor, lumea îi spune grăuntelui:
dor!

CĂŢEL DE BUCUREŞTI

Într-un parc din Bucureşti,
Sub ghirlande pitoreşti
De scaieţi mari şi uscaţi,
Stă un câine supărat
Că de două zile-ncoace
Scurma-ntr-una, fără pace
După osul lui de raţă
Care nu e de găsit...

Unde oare l-a pitit?
Şi de ce a sa mustaţă
Nu mai simte-aroma lui?!
"- Osule te-ai prăpădit!
Şi să-mi pun eu pofta-n cui,
Când pe el mai rămăsese
O bucată de cărniţă,
Când azi-noapte îl visasem
Cum fierbea în tocăniţă?!"

E furtună, vijelie... sau e un război atomic?
Când auzi burta cum sună
Strângi stomacul tragi-comic,
Te îndoi şi te gândeşti:
"- Of, ce viaţă-n Bucureşti!
Mă vedeam ducând în coadă
Colăcei, covrigi, plăcinte
Sau păzind o curte largă
Cu porţi mari si aurite!"

Acum nu mi-aş mai dori
Decât ca-ntr-o altă viaţă
De folos mai mult de-aş fi:
Pe un pat de portocale
Trupul unui pui de raţă!

Versuri de ravasit sufletul

2007-11-25T00:04:00.000+02:00

SALCIA, Mihai Maximilian

De-ai fi tu salcie la mal
M-as face rau la umbra ta,
O stea pe cerul de opal de-ai fi
In noapte m-as schimba.

Si-acolo unde esti o viata as sta
In calea ta, in umbra ta.

De-ai fi in zbor o randunea
M-as face cuib pe-un ram de pom,
Sau primul fulg de nea de-ai fi
M-as face din zapada om.

Si-n ochii tai ce-n noapte
Somnul dulce i-a inchis
As vrea sa fiu clipa unui vis.

De-ai fi tu marea ce s-a strans
In ochii ce nicicand nu mint,
Pe-obrazul trist pe care-au plans
M-as face-o lacrima de-argint

Un loc oricat de-ascuns, atat as vrea
In gandul tau, in umbra ta.

De-ai fi tu soarele pe cer
M-as face cand rasari in zori
Un camp de flori.

Poezii de studentie

2007-11-22T23:57:00.000+02:00

EU.TU

Sunt fulgul grabit
ce-si dezbraca inima
in palma ta.

Esti adierea din zori
si furtuna noptilor
ascunse in noi.

Sunt ecoul ratacit
al aripilor care-si cauta
trup in sufletul tau.

Esti zambetul copilului
ce-si scalda chipul
in visele noastre.

Sunt. Esti.
Asa incepe:
ESTE!

CHIP

Mi-e chipul had de-atatea erori
cuibarite in sange, in spirit
in zborul impotent al cautarilor mele.

Mi-e chipul - lumina de-atata iubire
adunata in mine din tine, din doru-ti ranit.

Mi-e chipul - ravas intr-o lume ce vede
doar organicul grav supus slabiciunii.

Mi-e chipul - femeie, ispita, durere ce-si
cauta drumul prin multimea
Magdalenelor vremii.

DEMNITATE

Soarele se tavaleste zilnic prin iarba cerului, dar niciodata nu l-am vazut murdarindu-se de nori sau de albastru.

SUFLET

Mi-am pipait sufletul
intr-o noapte.
Era singur.
L-am simtit cum dospea
in palmele soartei
devenind mai mult, tot mai mult,
inundand spatiul meu vital,
pana cand m-am sufocat,
inecandu-ma de prea mult suflet.

Ingerul

2007-11-22T23:49:00.000+02:00

Ce inger oare-a renuntat
la vesnicia pasnicului rai
si in carnita ta s-a intrupat,
copil voios ca florile de mai?

Ce inger oare a crezut
ca bine-ar fi sa-mi fie prunc
si s-a vorbit cu Dumnezeu
sa intre in caminul meu?

Ce inger oare doarme-acum
sub pleoapa ta? Si pe ce drum
aripa sa te va-ndrepta?
Ma-ntreb mereu, lumina mea!

ANAGRAMA

2007-09-25T15:20:00.000+03:00

Hotarele sa-ti stea deschise
Oriunde-n lume vei pasi.
Razi catre soare, catre lume,
Iubeste viata zi de zi.
Asculta frunzele cum canta.

Cugeta drept, nu te pripi.
Opreste-te cu-o vorba buna si
Demn ridica-ti ochii vii.
Rosteste-ti gandul fara teama,
Iar de-ai sa cazi, de ti-o fi greu,
Nu te-ndoi ca peste toate se afla bunul Dumnezeu!

POEZII PENTRU HORIA in primul an

2007-09-25T15:13:00.000+03:00

GÂNDĂCELUL

Spre un petec de lumină
proiectat pe un bageac
se îndreaptă un gândac
ca să facă băi de soare,
sa-şi trateze natural
reumatica durere
aparută-n aripioare.

Şi, deşi sunt de parere
că nu e deloc moral
să-ţi despoi cu nonşalanţă
trupul lat, burtos şi crud,
pe un colţ rupt de faianţă,
gândăcelul şade nud!

Dar să nu vă-nchipuiţi
că-i lipseşte bunul simţ!

Timorat de-aşa ispravă,
vrând ca alţii să nu-l vadă
şi să nu devină-o pradă
în ziare de scandal,
gândăcelul genial
desenează sub buric
cu nămol cules din baltă
un slip negru, foarte şic,
asortat după revistă
cu o coadă de ibric.

(august 2007)

POEZII PENTRU HORIA din pantec

2007-08-14T13:38:00.000+03:00

VERS NAIV

Într-o zi de primăvară
A sosit un iepuraş
Fără bot şi fără coadă
Însă foarte drăgălaş.

Horia, băiat poznaş,
Este straniul iepuraş,
Şi de este foarte mic
Nu se teme de nimic,
Căci in trupul lui de pici
Stă ascuns un voinicel,
Iară lume, fel de fel
Îl priveşte fermecată
Vrând s-admire ziua toată
Pe băiatul cu lipici.

(martie 2006)

VERS DE NOAPTE

Floare albă, merişor,
Să-l adormi pe puişor
Şi-nveleşte-l noaptea toată
În mireasmă-mbălsămată!

Floare dulce de cais,
Aş intra la tine-n vis
Şi ţi-aş ţese din lumină
Şi din apa cea mai lină
Drumul vieţii tale plină.

Floricică de bujor,
Să-l înveţi pe-al meu odor
Taina zborului prin viaţă
Şi prin pânzele de ceaţă
Ale încercărilor!

Floare albă, busuioc,
Dă-i băiatului noroc
Şi sfinţeşte-i visele
Unde îngerii cereşti
Depănând a' lor poveşti
Vor purta copilul meu
Prin casa lui Dumnezeu!

(martie 2006)

ÎNTREBĂRI

În culcuşul tău acvatic
Dormi, visezi, te mai trezeşti,
Dar imi trece-un gând zănatic:

Ai să poţi să-mi povesteşti
Prin ce lumi nebănuite
Ai fost timp de noua luni,
Când nelinişti rătăcite
Ridicau în mine culmi?

Eu te port de-atâta vreme
În fiinţa mea de lut
Care-ncet şi cu migală
Te clădeşte-acum pe tine.
Dar mă-ntreb de unde vine
Sufletu-ţi necunoscut?

Vine el din flori, din piatra,
Din comete fără coadă,
Din oceanul ingheţat,
Din regat îndepartat?

Şi cum oare, măi, copile,
M-ai ales tocmai pe mine
Să fiu mamă pentru tine?

Cum din lumea asta mare
N-ai ales altă femeie
Să te nască, să te crească,
Să-ţi înalţe curcubee?...
(martie 2006)

DESCÂNTEC

Pe-o planetă agitată,
unde soarele dă roată
se va naşte în ăst leat
un grăunte de băiat
ca un înger, ca un vis,
pentru care zâne bune
din poveşti or să adune
forţa feţilor-frumoşi,
ochii mari şi luminoşi,
mintea ageră, curată,
apa vie, apa moartă
şi petalele de crin
în ziua de Florentin,
când pe lume-o să apară
scumpa ta făptură rară,
căreia îi plămădesc
din emoţii şi cuvinte
(nu foarte meşteşugite)
învelişul sufletesc.
Căci mă rog ca pruncul meu
binecuvântat să fie
de prea bunul Dumnezeu!

(martie 2006)

CÂNTEC DE LEAGĂN

Nani, nani, pui de om!
Eu în braţe te adorm
Şi vorbesc cu luna nouă
Să adune în pumni rouă
Să te scald în zori de zi
Prin tufe de păpădii.

Nani, nani, puişor!
Dormi în puf de norişor,
Şi-oi vorbi cu luna plină
Să-ţi facă noaptea senină,
Şi-oi vorbi cu stelele
Să-ţi sărute visele.

Nani, nani, copil mic
Cât un bob de arpagic!
Să ajungi la Carul Mare
Să te poarte către soare,
Şi-agăţat de cozi de zmee
Să atingi Calea Lactee.

Nani, nani, puiul meu!
Să-ţi văd zâmbetul mereu
Pe obrazul tău de lapte
Şi pe buzele curate,
Şi să creşti ca Făt-Frumos:
Drept, viteaz şi inimos!

(martie 2006)

MIRACOL

Din grăuntele de mac,
Din flori mici de liliac
Ori din vis înaripat
S-a ivit acest băiat?

Sta in lumea lui tacuta
Si de vise strabatuta,
Unde galaxii pierdute
Rand pe rand sunt regasite.

El cunoaste taine multe
De milenii disparute
Pe care savanti cu har
Tot le cauta-n zadar.

Si de unde ei sa stie
Ca in pantec e magie,
Si ca micul prunc al meu
Se joaca cu Dumnezeu.

Si vorbesc pe indelete
Despre marile secrete,
Si mereu numai in soapte
Despre viata, despre moarte.

Astfel, lumea mea de lut
O sa afle foarte greu
Cum ca pruncul nenascut
Il vede pe Dumnezeu,

Si ca noua luni de zile
Tot vorbesc si tot se joaca
Si strabat gradini de stele
Universului dand roata.
(aprilie 2006)